PRINCIPIILE FUNDAMENTALE DE CREDINȚĂ A BISERICII ADVENTISTE DE ZIUA A ŞAPTEA (1931)

Adventiştii de Ziua a Şaptea au, fără îndoială, convingeri fundamentale, dintre care principalele trăsături, împreună cu o parte din referinţele biblice pe care se bazează, pot fi rezumate după cum urmează:

1. Că Sfintele Scripturi ale Vechiului şi Noului Testament au fost date prin inspiraţia lui Dumnezeu şi conţin revelaţia pe deplin suficientă a voiei Sale dată oamnenilor, şi reprezintă singura regulă infailibilă de credinţă şi practică. 2Tim. 3:15-17.

2. Că Dumnezeirea sau Trinitatea, alcătuită din Veşnicul Tată, o Fiinţă personală, duhovnicească, omnipotent, omniprezent, omniscient, infinit în înţelepciune şi dragoste; Domnul Isus Hristos, Fiul Veşnicului Tată, prin care au fost făcute toate şi prin care va fi realizată mântuirea cetei mântuiţilor; Duhul Sfânt, a treia persoană a Dumnezeirii, marea putere regeneratoare în lucrarea de mântuire. Matei 28:19.

3. Că Isus Hristos este Dumnezeu adevărat, fiind de aceeaşi natură şi esenţă cu Veşnicul Tată. În timp ce şi-a păstrat natura Sa divină El a luat asupra Sa natura neamului omenesc, a trăit pe acest pământ ca om, a exemplificat în viaţa Sa, ca Model pentru noi, principiile neprihănirii, a demonstrat relaţia Sa cu Dumnezeu prin minuni deosebite, a murit pentru păcatele noastre pe cruce, a fost înviat din moarte şi s-a înălţat la Tatăl, unde El trăieşte veşnic ca să facă ispăşire pentru noi. Ioan 1:1,14; Evrei 2:9-18; 8:1-2; 4:14.16; 7:25.

4. Că orice persoană trebuie să experimenteze naşterea din nou pentru a beneficia de mântuire; aceasta constă dintr-o transformare completă a vieţii şi caracterului prin puterea recreativă a lui Dumnezeu prin credinţa în Domnul Isus Hrsitos. Ioan 3:16; Matei 18:3; Fapte 2:37-39.

5. Că botezul este o ceremonie a bisericii creştine şi ar trebui să urmeze pocăinţa şi iertarea păcatelor. Prin aceasta se arată credinţa în moartea, îngroparea şi învierea lui Hristos. Că cea mai potrivită modalitate de îndeplinire a botezului este prin scufundare. Rom. 6:1-6; Fapte 16:30-33.

6. Că voia lui Dumnezeu în privinţa conduite morale este cuprinsă în Legea Sa a celor zece porunci, că acestea sunt legile moarale neschimbătoare obligatorii pentru toţi oamenii din orice veac. EX. 20:1-7.

7. Că porunca a patra din această lege neschimbătoare cere păzirea Sabatului zilei a şaptea. Această instituţie sfântă este în acelaşi timp un memorial al creaţiunii şi un semn al sfinţirii, un semn al odihnei credinciosului din propiile lucrări de păcat, şi intrarea sa în odihna sufletului pe care a promis-o Isus celor ce vin la El. Gen.2:1-3; Ex.20:8-11; 31:12-17; Evrei 4:1-10.

8. Că legea celor zece porunci descoperă păcatul, pedeapsa lui fiind moartea. Legea nu poate mântui pe nelegiut de păcatul lui, nici nu oferă putere de a nu mai păcătui. În dragostea şi mila Sa infinită, Dumnezeu a oferit o cale prin care aceasta să se poată realiza. El a oferit un înlocuitor, chiar pe Hristos cel Neprihnănit, ca să moară pentru binele omului, “pe Cel ce n-a cunoscut niciun păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El”. 2 Corint. 5:21. Că oricine este îndreptăţit, nu prin ascultare de lege, ci prin harul care este în Isus Hristos. Prin acceptarea lui Hristos, omul este împăcat cu Dumnezeu, îndreptăţit prin sângele Său pentru păcatele din trecut şi eliberat din puterea păcatului prin viaţa sa interioară. Astfel evanghelia devine “puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea celui care crede”. Această experineţă este realizată prin puterea divină a Duhului Sfânt, care convinge de păcat şi conduce spre Purtătorul de păcate, aducându-l pe cel credincios într-o nouă relaţie a legământului, în care legea lui Dumnezeu este scrisă în inima sa şi prin puterea oferită de locuirea lăuntrică a lui Hristos, viaţa sa este adusă în armonie cu poruncile divine. Onoarea şi meritul acestei schimbări minunate aparţine în întregime lui Hristos. 1 Ioan 3:4; Rom.7:7; Rom.3:20; Efes.2:8-10; 1Ioan 2:1-2. Rom. 5:8-10; Galat. 2:20; Efes. 3:17; Evrei 8:8-12.

9. Că numai Dumnezeu are nemurirea. Omul muritor a moştenit o natură păcătoasă şi muritoare. Nemurirea şi viaţa veşnică vin doar prin Evanghelie şi va fi acordată ca un dar fără plată din partea lui Dumnezeu la a doua venire a lui Isus Hristos, Domnul nostru. 1Tim.6:15,16; 1 Cor. 15:51-55.

10. Că starea omului în moarte este aceea de inconştienţă. Că toţi oamenii, buni sau răi deopotrivă, rămân în morminte de la deces şi până la înviere. Ecles. 9:5-6; Ps. 146:3-4. Ioan 5:28-29.

11. Că va fi o înviere atât a celor drepţi cât şi a celor nedrepţi. Învierea celor drepţi va avea loc la a doua venire a lui Hristos; învierea celor nedrepţi va avea loc după o mie de ani, la încheierea mileniului. Ioan 5:28-29; 1 Tes. 4:13-18; Apoc. 20:5-10.

12. Că în cele din urmă nelegiuiţii, inclusiv Satana, autorul păcatului, va fi redus la o stare de non-existenţă prin focul zilei de apoi, devenind ca şi cum n-ar fi existat niciodată, astfel curăţindu-se universul lui Dumnezeu de păcat şi păcătoşi. Rom. 6:23; Ma. 4:1-3; Apoc. 20:9-10; Obadia 16.

13. Că nu există nici o perioadă profetică în Biblie care să ţină până la a doua venire a lui Hristos, dar că cea mai lungă perioadă profetică, cea de 2300 de zile din Daniel 8:14 s-a încheiat în anul 1844 şi ne-a condus către un eveniment numit “curăţirea sanctuarului”.

14. Că adevăratul sanctuar, faţă de care sactuarul pământesc era doar unul ilustrativ, este Templul lui Dumnezeu din ceruri, despre care Pavel vorbeşte începând cu capitolul 8 al epistolei către Evrei, şi al cărui mare Preot este Isus Domnul nostru; că lucrarea preoţească a Domnului nostru este adevărata slujbă pe care o ilustra doar preoţia levitică; că acest sanctuar ceresc este sanctuarul ce trebuie curăţit la sfârşitul celor 2300 de zile din Daniel 8:14; curăţirea sanctuarului însemnând o zi de judecată, ca şi în modelul levitic, începând cu intrarea lui Hristos ca mare preot în faza de judecată a lucrării Sale din Sanctuarul ceresc, ilustrată în serviciul levitic de curăţire a sanctuarului din ziua ispăşirii. Această lucrare de judecată din sanctuarul ceresc a început în 1844. Încheierea ei va însemna închierea timpului de har.

15. Că Dumnezeu, în timpul judecăţii şi în armonie cu purtarea Sa neschimbătoare faţă de neamul omenesc prin care îi avertizează despre evenimentele viitoare care le afectează vital destinul (Amos 3:6-7) le trimite o solie referitoare la a doua venire a lui Hristos; că această lucrare este simbolizată prin cei trei îngeri din Apocalipsa 14; şi că întreita lor solie scoate în evidenţă o lucrare de reformă ca să pregătească un popor care să-L întâmpine la venirea Sa.

16. Că timpul curăţirii sanctuarului, sincronizat cu perioada proclamării mesajului din Apocalipsa 14, este un timp al judecăţii de cercetare, la început a celor morţi iar apoi a celor vii. Această judecată de cercetare decide cine anume dintre miliardele de persoane care dorm în ţărâna pământului sunt vrednici să aibă parte de prima înviere şi cine dintre cei care trăiesc acum sunt vrednici de proslăvire. 1 Petru 4:17.18; Daniel 7:9-10; Apoc. 14:6-7; Luca 20:35.

17. Că urmaşii lui Hristos ar trebui să fie un popor sfânt, nu să adopte idei nesfinte nici să se conformeze căilor nelegiute ale lumii, nici să iubească plăcerile ei păcătoase ori formele destrăbălării ei. Că cel credincios ar trebui să recunoască faptul că trupul lui este templul Duhului Sfânt, şi că de aceea el ar trebui să îmbrace acest trup în veşminte cuarte, modeste şi demne. Mai mult , în mâncare, băutură şi în întreaga sa purtare el ar trebui să-şi modeleze viaţa pentru a fi un urmaş al blândului şi umilului Maestru. Astfel credinciosul va fi motivat să se abţină de la orice băutură ameţitoare, tutun şi alte narcotice, şi va evita orice obicei şi practică care mânjeşte sufletul. 1Corint. 3:16-17; 9:25; 10:31; 1 Tim. 2:9-10; 1 Ioan 2:6.

18. Că pricipiul divin al zecimii şi dăruirii pentru susţinerea evangheliei este o recunoaştere a dreptului de proprietate pe care o are Dumnezeu în vieţilor noastre, şi că noi suntem administratori care trebuie să-I dăm socoteală despre tot ce ne-a încredinţat spre administrare. Lev. 27:30; Mal. 3:8-12; 1 Cor. 9:9-14; 2 Cor. 9:6-15.

19. Că Dumnezeu a aşezat în biserica Sa darurile Duhului Sfânt, aşa cum sunt enumerate în 1 Cor. 12 şi Efeseni 4. Că aceste daruri acţionează în armonie cu principiile divine ale Bibliei, şi sunt date pentru desăvârşirea sfinţilor, lucarea de slujire şi zidirea trupului lui Hristos. Apoc. 12:17; 19:10; 1 Cor. 1:5-7.

20. Că a doua venire a lui Hristos este marea speranţă a bisericii, punctul culminant al evangheliei şi al planului de mântuire. Venirea Sa va fi literală, personală şi vizibilă. Asociate cu venirea Sa vor fi multe alte evenimente importante, precum învierea morţilor, nimicirea celor răi, curăţirea pământului, răsplata celor drepţi, stabilirea împărăţiei Sale veşnice. Împlinirea aproape completă a diferitelor lanţuri profetice, în special cele care se găsesc în cărţile Daniel şi Apocalipsa, împreună cu condiţiile existente în lumea fizică, socială, industrială, politică şi religioasă, indică faptul că venirea lui Hristos “este aproape, este chiar la uşi”. Timpul exact al acestui eveniment n-a fost prezis. Credincioşii sunt îndemnaţi să fie gata, pentru că “în ceasul în care nici nu vă gândiţi, Fiul omului” va apărea. Luca 21:25.27; 17:26-30; Ioan 14:1-3; Fapte 1:9-11; Apoc. 1:7; Evrei 9:28; Iacov 5:1-8; Ioael 3:9-16; 2 Tim. 3:1-5; Daniel 7:27; Mat. 24:36,44.

21. Că domnia de o mie de ani a lui Hristos acoperă perioada dintre prima şi a doua înviere, timp în care sfinţii din toate veacurile vor trăi cu Mântuitorul lor în ceruri. La sfârşitul mileniului, Cetatea Sfântă cu toţi sfinţii va coborâ pe pământ. Cei răi, înviaţi la a doua înviere, se vor stânge pe suprafaţa pământului cu Satana în fruntea lor pentru a cuceri tabăra sfinţilor, dar focul de la Dumnezeu va coborâ din cer şi-i va distruge. În incediul care îl va nimici pe Satana şi oştirea lui, pământul însuşi va fi regenerat şi curăţat de efectele blestemului. Astfel, Universul lui Dumnezeu va fi purificat de orice mânjitură a păcatului. Apoc. 20; Zaharia 14:1-4; 2 Petru 3:7-10.

22. Că Dumnezeu va face toate lucrurile noi. Pământul, restaurat la frumuseţea sa originală, va deveni locuinţa veşnică a sfinţilor Domnului. Promisiunea lui Avraam, că prin Hristos el şi sămânţa sa vor stăpâni pământul pentru veşnicie, se va împlini. Împărăţia şi stăpânirea şi mărirea împărăţiei de sub tot cerul va fi dată poporului sfinţilor Celui Prea Înalt, a cărui îmărăţie este o împărăţie veşnică, şi toate domniile Îi vor servi şi vor asculta de El. Hristos, Domnul, va domni peste toţi şi orice creatură care este în ceruri şi pe pământ şi sub pământ, şi cele care sunt în mare vor atribui binecuvântarea şi cinstea şi slava şi puterea Celui ce şade pe tron şi Mielului, pentru vecii vecilor. Gen. 13:14-17; Rom. 4:13; Evrei 11:8-16; Matei 5:5; Isaia 35; Apoc. 21:1-7; Daniel 7:27; Apoc. 5:1.