UN STUDIU AL CELOR 144000 (Uriah Smith)
NUMEROASE ÎNTREBĂRI au fost primite cu privire la cei 144000 prezentați în Apocalipsa 7. Cine sunt ei? În ce perioadă a lumii apar? Este numărul care trebuie luat într-un sens strict literal? sau este un număr reprezentativ, însemnând un grup mai mare și nelimitat, a unei anumite clase?
Acest număr este menționat pentru prima dată în Apocalipsa 7, iar circumstanțele în care acesta este adus în atenție furnizează o indicație foarte clară, într-un mod general, aplicației corecte. Ei sunt o anumită clasă care este sigilată din cele douăsprezece seminții ale copiilor lui Israel; și sunt sigilați la un moment dat, când “cele patru vânturi” sunt pe punctul de a sufla pe pământ, pentru o vătămare sau pustiire a pământului și a mării (versetele 2, 3); și suflarea vânturilor este oprită până când acest număr, pe care îngerul îl numește “slujitorii Dumnezeului nostru“, sunt sigilați.
Cu greu va fi pusă la îndoială că “cele patru vânturi” despre care vorbește această profeție sunt aceleași cu cele pe care le-a profetizat Ieremia “marele vârtej de vânt” din Ieremia 25:32, 33 și că aceeași scena este adusă în discuție în ambele pasaje ale scripturilor. Ieremia spune: “Așa vorbește Domnul oștirilor: „Iată, nenorocirea merge din popor în popor și o mare furtună se ridică de la marginile pământului. Cei pe care-i va ucide Domnul în ziua aceea vor fi întinși de la un capăt al pământului până la celălalt; nu vor fi nici jeliţi, nici adunaţi, nici îngropaţi, ci vor fi un gunoi de pământ.”
Această scenă este cu siguranță în viitor; pentru că nu sa întâmplat nimic încă de la scrierea profeției lui Ieremia; și nici o astfel de scenă nu va fi mărturisită până când nu va veni timpul final de necaz al acestui pământ. (Daniel 12:1). Dacă suflarea celor patru vânturi din Apocalipsa 7:1 este aceeași scena (și ce ar produce cele patru vânturi de la “cele patru colțuri ale pământului“, este nu altceva decât “o mare furtunp de la marginile pământului“), atunci scena din Apocalipsa 7:1-8 are loc în ultimele zile și este o pregătire pentru încheierea tuturor scenelor pământești. Cei 144000 trebuie să fie găsiți în ultima generație a “slujitorilor Dumnezeului nostru” pe pământ; iar sigilarea lor trebuie să fie ultima mișcare religioasă specială printre oameni. Este ultima mișcarea creștină a erei creștine.
Dar la unii va apărea gândul, că nu poate fi, pentru că cei sigilați sunt din “toate semințiile copiilor lui Israel” și cum semințiile nu există acum, această profeție trebuie să fi fost aplicată de ceva timp în trecut când genealogia semințiilor era menținută, și distincția dintre ele era păstrată. În măsura în care acest lucru poate apărea ca o obiecție față de opinia de mai sus, ea poate fi ușor înlăturată de un alt gând – că, deși oamenii nu au înregistrări distincte ale semințiilor, Dumnezeu poate avea astfel de înregistrări și este suficient. Evrei 12:23. Iar obiecția este încă înlăturată de faptul că poporul “Israelului” nu se limitează la urmașii lui Avraam după trup, ci că adevărații iudei sunt iudeii în interior (Romani 2:29); nu “copii trupești“, ci “copii ai făgăduinței” (Romani 9:6-8); sămânța sălbatică altoită în măslinul cel bun și făcut părtaș rădăcinii acesteia (Romani 11:17, 24); membrii din neamuri, “cetățeni ai lui Israel“. (Efeseni 2:12, 19). Și toate acestea se referă la creștinii care sunt în urma relației lor cu Hristos, “sămânța lui Avraam și moștenitori prin făgăduință.” (Galateni 3:29). De aceea, Iacov, adresându-se creștinilor atunci când “venirea Domnului se apropie” (chiar momentul despre care vorbește Apocalipsa 7:1-8), îi întâmpină ca pe “cele douăsprezece seminții care sunt împrăștiate peste hotare“. Orașul Noului Testament, Noul Ierusalim, al cărui constructor și creator este Dumnezeu, care pune pe temelia sa pietre scumpe numele celor doisprezece apostoli, arată pe cele douăsprezece porți prin care toată oștirea celor răscumpărați trebuie să treacă prin toată veșnicia, numele celor douăsprezece seminții ale copiilor lui Israel. De aceea, cei 144000 pot fi alcătuiți din ultima generație de creștini și totuși să facă parte din cele douăsprezece seminții ale copiilor lui Israel.
Sigilarea implică protecție și salvare. Este o lucrare a Evangheliei prin care toți cei care sunt efectiv părtași de ea vor fi asigurați de viața veșnică. Condiția amenințătoare care este ținută pentru ca lucrarea de sigilare să poată fi realizată este astfel încât, atunci când aceasta va intra în vigoare, să nu se mai poată realiza nici o lucrare suplimentară a Evangheliei; prin urmare, cu sigilarea celor 144000, se termină timpul de probă; vânturile de distrugere suflă din toate patru colțuri ale pământului și marele vânt al indignării lui Dumnezeu, ultima mărturie a Lui în această stare muritoare împotriva păcatului va lumina lumea în ultimul său aspect de ruină și pustiire.
Numărul, 144000, trebuie să însemne un număr definit, compus din atâtea persoane. Nu poate fi un număr mai mare sau nedefinit, deoarece în versetul 9 este introdusă o altă grupă care este nedefinită în proporțiile sale și, prin urmare, se spune ca “o mare gloată pe care nu putea s-o numere nimeni“. Dacă cei 144000 aufost meniți să reprezinte un astfel de număr nedefinit, atunci Ioan ar fi spus, în versetul 4, “Și au fost sigilate o mulțime mare, pe care nimeni nu o putea număra din toate semințiile copiilor lui Israel“. Dar în loc de aceasta, el spune: 144000, douăsprezece mii din fiecare seminție, un număr, care poate fi ușor enumerat. Motivul acestei distincții este evident dacă considerăm nenumăratele mulțimi ale versetului 9 ca fiind întreaga oștire a celor răscumpărați, care vor participa la prima înviere, și cei 144000 ca fiind creștinii care vor trăi pe pământ atunci când apare Hristos. Și că cei 144000 sunt cei care vor fi în viață și vor întâlni pe Hristos la cea de-a doua venire a Lui, apar în profeția care este menționată în continuare; adică Apocalipsa 14:1-5. Aici ei sunt reprezentați ca venind triumfători din ultimul conflict religios din această lume (Apocalipsa 13:12-18), și ca fiind “răscumpărați de pe pământ” și “răscumpărați dintre oameni” (Apocalipsa 14:3, 4).
Va fi deci, atunci, doar 144000 de oameni salvați dintre cei vii când va apărea Domnul? Nu poate acest număr să fie atât de reprezentativ pentru a include pe mulți alții? Se pare că există o presupunere destul de plauzibilă ca umtima afirmație să fie reală; și anume că cei 144000 pot include numai bărbații adulți legați de marea mișcare adventă, în timp ce femeile și copiii asociați în aceeași mișcare ar fi adăugător atât de mulți care ar putea fi salvați dintre cei vii în acea zi. Plauzibilitatea acestei idei constă în faptul că evreii au fost în felul acesta numărați când au fost eliberați din robia egipteană, care a fost o schiță a eliberării rămășiței adevăratului Israel din Egiptul acestei lumi la venirea Domnului. Aproximativ trei milioane au ieșit din Egipt, totuși au fost numărați numai aceia care puteau să lupte, de la vârsta de douăzeci de ani în sus, în total ajungând la 603550. (Numeri 1:2, 3, 46). Aceasta ar însemna unu la cinci din întreaga mulțime, așa cum este calculată de către Dr. Clarke, în Exodul 12:37, unde numărul bărbaților luptători este dat doar de 600000. Dacă enumerarea din Apocalipsa 7:4 se întemeiază pe aceeași bază (pentru care, bineînțeles, nu există dovezi pozitive), ar da un număr probabil peste șapte sute de mii, în loc de numai o sută patruzeci și patru de mii. Ar fi cu adevărat plăcut să credem că atât de mulți ar fi gata pentru apariția Domnului; dar privind asupra stării lumii și luarea în considrare a declinului religios rapid al acestor zile, întrebarea este dacă de unde vor fi găsiți 144000 care vor fi pregătiți pentru Domnul când El va apărea.
Și în cele din urmă, cei 144000 reprezintă doar cei care nu au trecut niciodată prin moarte? – Nicidecum. Condițiile profeției fac necesar ca mulți dintre cei care sunt acum în mormânt să fie incluși în cei 144000. Al treilea mesaj din Apocalipsa 14 este mesajul de sigilare din Apocalipsa 7. Deși în diferite capitole și prezentate în circumstanțe diferite, ele nu sunt două mesaje, ci unul și același lucru. Cel de-al treilea mesaj va avea ca rezultat fixarea a celor 144000 pentru venirea Domnului. Aceasta este numită, în Apocalipsa 7, sigilarea pe frunte cu pecetea Dumnezeului cel viu. Sigiliul lui Dumnezeu fiind Sabatul, lucrarea adusă la cunoștință este mesajul care implică mișcarea de reformă a Sabatului din aceste zile. Atunci, toți cei care au o adevărată experiență religioasă terminată în această mișcare, trebuie, bineînțeles, să fie incluși în numărul celor care sunt sigilați de mesaj. Legătura lor cu mesajul duce la sigilarea lor; și fiind sigilați înseamnă că sunt mântuiți. Acum sunt mulți care sunt în morminte, care vor fi mântuiți, a căror experiență religioasă, de la o stare de păcat până la o acceptare deplină față de Dumnezeu, a fost legată de acest mesaj. Ei vor fi mântuiți din cauza acestei experiențe. Nu sunt ei sigilați de acest mesaj? – Cu siguranță că da. Dar mesajul sigilează doar 144000. De aceea, aceștia trebuie să iasă din mormintele lor și să fie numărați printre cei 144000.
Dar se poate spune că timpul nu a venit încă când cineva este pecetluit; iar cei la care se face referire sunt morți; și cum pot fi sigilați oamenii morți? Aceștia să își pună astfel de întrebări: Cum pot fi mântuiți oamenii morți? Ei pot fi sigilați în același fel în care Daniel, mort de mult timp, poate să stea, așa cum a stat, în partea lui de moștenire la sfârșitul celor 2300 de zile. Înregistrările mesajului de sigilare se fac în cărțile de sus. Cei a căror experiență le-a condus în acel mesaj au numele lor acolo. Dacă mor în acel mesaj, când numele lor apar la Judecată, ele sunt scrise printre cei sigilați de mesaj. Nu poate fi altfel; pentru că experiența lor finală religioasă (și, în multe cazuri, singura lor experiență religioasă) i-a găsit în acea grupă. Și aceasta explică ce a poruncit lui Ioan vocea din cer să scrie: “Ferice de acum încolo de morţii care mor în Domnul!” „Da”, zice Duhul, „ei se vor odihni de ostenelile lor, căci faptele lor îi urmează!” Deși se odihnesc liniștit în mormintele lor, ei sunt numărați în cele din urmă printre cei 144000, la fel ca și cum ar fi trăit toți anii lor de odihnă și ar fi trecut prin toate greutățile și încercările și conflictele pe care cei în viață trebuie să le îndure. Această viziune dă Apocalipsei 14:13 semnificația ei minunată, de care este în întregime jefuită de orice altă poziție. Cei care neagă faptul că cei care mor sub cel de-al treilea mesaj pot fi numărați printre cei 144000, nu reușesc să vadă legătura dintre acest mesaj și Apocalipsa 7:1-8.
În plus, este recomandat ca cei 144000 să fie toți aceia care nu au murit niciodată, pentru că ei sunt “răscumpărați de pe pământ” și sunt “răscumpărați din mijlocul oamenilor“. Dar aceasta nu este o obiecție; căci aceste expresii se aplică cât celor care au murit în Domnul sub acest mesaj, precum și celor care nu mor niciodată. Se va întreba cum poate fi aceasta; și răspunsul este că ei vin din învierea specială, cuprinzând un număr limitat de oameni atât de neprihăniți, cât și de cei nelegiuiți, după cum este menționat în Daniel 12:2 și în Apocalipsa 1:7. Cei care, în această înviere, vin la viața veșnică (deși nu atunci au deven nemuritori) sunt cei care aparțin celor 144000 pentru că au murit în mesaj; iar cei care se ridică la rușine și dispreț sunt cei care au luat parte la răstignirea lui Hristos și, probabil, alții din diferitele vremuri, mai ales cei din urmă, care au demonstrat o activitate preeminentă în a se opune lucrării lui Dumnezeu. Că va avea loc o astfel de înviere, având acest caracter, scripturile la care se face referire în mod clar afirmă; și singurul punct în care profețiile fac loc pentru apariția ei este în momentul menționat în Apocalipsa 16:17. Acesta este la începutul celei de-a șaptea plagă, când Glasul cel mare din templul cerului de pe scaunul de domnie rostește cuvintele solemne: “Sa isprăvit!” Această voce zguduie atât cerul, cât și pământul, dar rostește eliberarea poporului lui Dumnezeu. (Ieremia 25:30; Ioel 3:16; Evrei 12:26, 28). Despre acest moment, Marea Luptă, p. 636, 637, vorbește foarte clar, după cum urmează: “Glasul acela zguduie cerul și pământul… Mormintele se deschid “și mulți din aceia care au adormit în țărâna pământului … se trezesc, unii pentru viață veșnică, iar alții pentru rușine și ocară veșnică” (Daniel 12, 2). Toți aceia care au murit în credința soliei îngerului al treilea ies din morminte slăviți, ca să asculte legământul lui Dumnezeu de pace cu aceia care au păzit Legea Sa. “Și cei care L-au străpuns” (Apocalipsa 1, 7), aceia care au batjocorit și au râs de agonia de moarte a lui Hristos și cei mai violenți împotrivitori ai adevărului și ai poporului Său sunt înviați, ca să-L vadă în slava Sa și să vadă cinstea pe care o primesc cei credincioși și ascultători.“
Cine sunt cei la care se referă aici “care au păzit legea Sa“? – Cu siguranță sunt aceea care s-au angajat în mișcarea de reformă a Sabatului din aceste ultime zile; și de aici rezultă că cei care au murit în această lucrare sunt încă considerați, în ochii lui Dumnezeu, ca parte integrantă a societății vii; căci când le-a vorbit legământul păcii, aceia dintre cei care sunt în mormintele lor sunt înviați să-l audă cu cei vii. Ei sunt înviați și glorificați; și sfinții vii sunt și ei glorificați; dar nici unul dintre ei nu este făcut nemuritor. Acest lucru este indicat de următoarele cuvinte de la pagina 45 din aceeași carte. Vorbind despre momentul în care apare Hristos, se spune: “Nepărihăniți vii se schimbă” într-o clipă, într-o clipeală din ochi. “La glasul lui Dumnezeu (menționat mai sus) ei (sfinții vii) au fost proslăviți; acum sunt făcuți nemuritori și cu sfinții înviați sunt strânși să-Și întâlnească Domnul în văzduh.” Dar aceia care au fost înviați la glasul lui Dumnezeu pentru a auzi legământul de pace cu cei vii, au fost, de asemenea, glorificați la vremea aceea (un alt punct de identitate) și, desigur, sunt făcuți nemuritori atunci când restul grupului este transformat în această condiție. Acum uită-te la aceste persoane înviate. Ei au înviat la glasul lui Dumnezeu, destul de mult timp înainte să apară Domnul; ei sunt înviați dar încă sunt muritori; ei își iau poziția cu sfinții vii, ca o parte dintre ei și, deși au fost proslăviți, încă nu au devenit nemuritori; ei ajung până în ziua apariției lui Hristos în aceeași stare ca și sfinții care nu au murit și apoi, cu ei, sunt făcuți nemuritori, schimbați într-o clipă, într-o clipeală din ochi și strânși să-L întâlnească pe Domnul in aer. Astfel, aceștia sunt la fel “răscumpărați de pe pământ” și “răscumpărați dintre oameni“, ca și cei care nu intră deloc în mormânt. În acest sens, pionierii mesajului celui de-al treilea înger merită un gând de neuitat. Imaginați-vă oameni de genul vârstnicilor James White, vârstnicul J.N. Andrews și al vârstnicului Joseph Bates, care au condus la începutul acestei lucrări, care s-au identificat pe deplin cât au putut oamenii cu acest mesaj, ale cărui suflete întregi au fost absorbite în marea gândire de a ajuta să cheme un număr suficient pentru a se alătura acestora în lucrare, pentru a compune grupul privilegiat și fericit a celor 144000 și care au coborât în morminte cu inimile și mințile pline de această așteptare binecuvântată – imaginați-vă că acești oameni se trezesc și pentru ei acest timp nu pare mai mult timp decât un tic al unui ceas, și constată că au decăzut din poziția la care atât de mult au râvnit și nu fac parte din cei 144000! Ideea nu este probabilă. Dacă este, atunci a muri în acest mesaj, în loc de a fi binecuvântarea pe care vocea din cer a proclamat-o să fie, este cea mai mare nenorocire care se poate întâmpla cu un credincios. Acest lucru nu este posibil.
În cele din urmă, se poate spune că cei care mor în mesaj nu pot face parte din cei 144000; acest grup de oameni vine “din necazuri cel mare” (Apocalipsa 7:14), care nu ar fi din cei care dorm în mormânt până când șase din cele șapte plăgi se vor împlini. Această concluzie ar fi greu acceptată fără o mică atenție. Notați situația. Înviați la începutul celei de-a șaptea plagă, ei trec prin toată perioada acestei judecăți și asistă la toate calamitățile acumulate. Din anumite pasaje ale Scripturii se poate concluziona că plăgile vor fi pe o durată de un an. Acest lucru ar da aproape două luni de timp după ce potirul al șaptea a început să fie vărsat, înainte de sfârșit. Dar plagile sunt cumulative. Prima plagă nu se termină când începe a doua; și cea de-a doua plagă adaugă ororile la prima, a treia se adaugă la celelalte și așa mai departe până la cea de-a șaptea. În plaga a șaptea se află, prin urmare, punctul culminant al tuturor. Prin urmare, indiferent de gradul de inconveniență și de suferință, care cade asupra sfinților din cauza plăgilor (și nu vor fi eliberați de acestea, deși plăgile nu se ating de ele. Vezi Marea Luptă, p. 629), indiferent de vocea agoniei pe care le aud ceilalți și indiferent de priveliștea calamităților devastatoare și disperare pe care ceilalți le văd, acei care vor învia la glasul lui Dumnezeu, vor auzi, vor vedea și vor trece prin aceleași greutăți prin care au trecut cei care nu au gustat moartea. Ororile acumulate ale celei de-a șaptea plagă vor depăși în greutate toate celelalte; iar cei care sunt eliberați de ea se poate spune că au venit “din necazul cel mare“, deși nu au avut nici o experiență cu celelalte șase.
Astfel, dovezile par a fi clare și concludente că cei 144000 sunt adunați din ultima generație înainte ca Hristos să vină; că ei sunt adunați prin mesajul celui de-al treilea înger; că și aceia dintre cei care mor în mesaj sunt binecuvântați, fiind restabiliți la număr prin înviere înaintea lui Hristos; și că toți cei încoronați în cele din urmă cu privilegiul deosebit de a compune cabinetul Împăratului împăraților și Domnul domnilor, să-L urmeze pe Miel oriunde merge El (Apocalipsa 14:4), bucuroși în prezența Sa constantă și susținută de harul Său neîncetat. Apocalipsa 7:15, 17.