Dezvoltarea istorică a doctrinei “Trinităţii”

Toţi cercetătorii atenţi ai doctrinei Trinităţi au ajuns să afirme fără echivoc următoarele:

“N-am găsit nimic în Noul Testament care să indice faptul că biserica apostolică ar fi predicat despre o Trinitate sau despre trei persoane eterne. Vechiul Testament s-a axat pe unicitatea lui Dumnezeu, aşa cum reiese din toate cărţile care îl compun. Apostolii au crezut că în Isus Hristos întrupat “locuieşte toată plinătatea Dumnezeirii” (Col. 2:9).

După moartea apostolilor, a urmat ceea ce se cunoaşte sub numele de “era post apostolică”, între anii 90-140 d.Hr.. Scriitorii Clement, Ignatius, Policarp şi Hermas sunt singurii scriitori ai acestei ere ale căror scrieri au fost păstrate intacte până astăzi. În scrierile lor, aceşti oameni nu amintesc nimic despre o Trinitate formată din trei persoane eterne. Calvin Beisner, un autor evanghelic cunoscut, a scris în cartea sa intitulată “Dumnezeu în trei persoane” că în perioada apostolică nimeni n-a făcut vreo referire clară cu privire la vreo Trinitate, şi că în timpul primelor două secole s-a susţinut monoteismul. Scriitorii din vremea post-apostolică au susţint conceptul singularităţii lui Dumnezeu aşa cum se găsea în Vehiul Testament.

Apoi au apărut apologeţii greci, care au scris mult şi din acest motiv această perioadă de timp a fost denumită “era apologeţilor greci”, între anii 130-180 d.Hr. În această perioadă a avut loc prima schimbare de la singularitatea lui Dumnezeu spre conceptul trinitarian. Motivul principal al acestei schimbări s-a datorat interpretării “Cuvântului” din Ioan 1:1.

Filosofii greci din zilele precreştine susţineau existenţa unui “Cuvânt”. Apologeţii au intrat în biserica creştină şi au promovat această ideie filosofică păgână. Ei susţineau că Ioan se referea la Isus ca fiind Cuvântul în care credeau filosofii precreştini greci, deşi aceştia nu ştiau nimic despre Dumnezeul Scripturii şi nici despre Isus Hristos.

Prima menţionare a Trinităţii apare în acestă eră. Tot acum s-a făcut şi modificarea formulei baptismale. Ei au început să boteze în “titlurile” Tatălui, Fiului şi Sfântului Duh, în loc să rostească “numele” lui Isus Hristos asa cum au făcut ucenicii în Faptele apostolilor 2:38; 8:16; 10:48 şi 19:5. Ei au încercat să prezinte “pluralitatea” lui Dumnezeu, dar încă nu se formulase Trintatea ca o soluţie dotrinală.

Următoarea eră este cea cuprinsă între anii 170-325, şi este denumită era catolica veche. Procesul de formulare a crezului în trei persoane cuprinse într-un singur Dumnezeu a fost deja început în era precedentă. În ultima parte a secolului IV, a fost în cele din urmă stabilită doctrina Trinităţii.

Mulţi cercetători ai acestei ere au observat că unicitatea lui Dumnezeu era doctrina ţinută şi crezută de cei care au trăit în prima parte a erei catolice vechi. Totodată au găsit dovezi clare că botezul se făcea în Numele lui Isus, în ciuda faptului că doctrina Trinitară despre Dumnezeu câştiga în popularitate. În cel de-al patrulea secol trinitarienii şi-au schimbat formularea doctrinală şi au început să susţină existenţa a trei persoane coeterne, coegale şi cosubstanţiale.

TERTULIAN

În această eră a apărut pentru prima dată termenul “Trinitas”, folosit de Tertulian (150-225 d.Hr.). El a fost primul care a spus că Dumnezeu este trei persoane într-o singură substanţă. Aceasta se întâmpla aproximativ în anul 200. Niciodată înainte de Tertulian nimeni n-a auzit vreodată cuvântul “Trinitate”. Acest om era iniţial un “Binitarian”, crezând în două persoane divine. El credea că Duhul Sfânt era mai degrabă “ceva”, dar nu Dumnezeu în Sine. Dar Montaniştii l-au convins că “Paraclet”-ul este mai “personal” decât considerase el iniţial. Astfel Duhul Sfânt a devenit a treia persoană eternă.

În cartea sa intitulată “Against Hermogenes”, Tertulian susţinea că Dumnezeu era la început singur şi ca atare încă nu devenise Tată. Fiul a fost creat la un moment dat, astfel Dumnezeu devenind Tată. El scrie: “Trinitatea, prin faptul că provine din Tatăl, nu distruge suveranitatea Sa”. Într-o altă carte, intitulată Against Praxeas, o carte care condamnă Modalismul sau Unitarianismul, el susţine că Tatăl şi Fiul sunt la fel ca Soarele şi razele lui de lumină. Lumina razelor şi Soarele sunt unul, cu toate acestea sunt două lucruri diferite. El susţinea un nou concept, spunând că Fiul este doar “o parte a întregii Dumnezeiri”. El nu credea că cele trei persoane erau eterne, aşa cum o fac Trinitarienii astăzi.

ORIGEN

După Tertulian, a urmat Origen (185-254 d.Hr.). Omul acesta şi-a extras multe din ideile sale din filosofia păgână grecească. El credea că sufletul omului preexista conceperii sale. Tot el susţinea că până la urmă şi Satana va fi salvat. Considera că Isus a fost născut înaintea oricărei alte creaturi şi că Duhul Sfânt era asociat la onoare şi cinste împreună cu Tatăl şi Fiul. Dar în cazul Duhului nu era clar dacă este născut sau creat, nici dacă este tot un Fiul al lui Dumnezeu sau nu”, aşa cum spune în cartea “On the Principles”.

Origen era primul care susţine clar ideea că există trei persoane veşnice. El susţinea că Fiul “este născut veşnic” de către Tatăl (un proces continuu, nicidecum un act încheiat).

Spre sfârşitul acestei ere, tot mai mulţi scriitori au început să-şi exprime credinţele lor despre Dumnezeu în termeni trinitarieni. Desigur, ei încă vedeau în Fiul şi în Duhul finţe inferioare Tatălui. Doar doi dintre scriitorii acestei perioade se pare că au scris ceva asemănător conceptului Trinitarian de astăzi. Aceştia sunt Gregory Thaumaturgus şi Dionysius din Roma.

Cea mai mare parte a secolului IV a trecut fără ca doctrina Trinităţii să se fi întocmit. Reţineţi că Trinitarian-ismul a fost iniţiat de persoane care nu credeau în divinitatea absolută a lui Isus Hristos. Dar Trinitarienii de astăzi nu mai sunt de acord nici măcar cu ce credeau iniţiatorii acestei doctrine!

Pe la sfârşitul secolului IV s-a iscat o mare controversă între cei care credeau că Isus este o persoană distinctă de Tatăl şi inferioară lui, şi cei care credeau că Isus este o fiinţă coeternă cu Tatăl, formând un singur Dumnezeu. Atanasie conducea grupul care credea în trei personane iar Arius conducea celălalt grup.

În anul 325 d.Hr., ideea susţinută de Atanasie a triumfat la conciliul de la Niceea. Dar doctrina despre Trinitate tot n-a fost formulată atunci, ci abia în anul 381 d.Hr. La Conciliul de la Constantinopol, când, în sfârşit, s-a declarat crezul în trei persoane veşnice. La acest conciliu cei prezenţi au declarat că Duhul Sfânt este cea de-a treia persoană veşnică. Crezul Atanasian este crezul Bisericii Catolice şi al celor mai multe dintre bisericile protestante de astăzi. El a fost formulat abia în secolul V. Creştinismul trinitarian ortodox se bazează pe acest crez.

Ca cineva să accepte doctrina Trinităţii, el trebuie mai întâi să creadă ceea ce Biserica Romano Catolică susţine în privinţa Tradiţiei. Această doctrină declară că apostolii n-au avut tot adevărul lui Dumnezeu şi că doctrinele pe care Biserica le-a formulat DUPĂ CE a fost scrisă Biblia trebuie să fie considerate la fel de importante ca adevărurile învăţate în mod explicit în Biblie. Din moment ce Trinitatea nu este o doctrină explicit Biblică, ci a fost formulată abia în secolul V, ea trebuie crezută pe baza faptului că Biserica susţine că ea este corectă!

Dumnezeu nu ne-a lăsat să adăugăm sau să scoatem cuvinte din Biblie prin formlarea doctrinelor care nu se găsesc în Scriptură. De fapt, Dumnezeu a rostit un blestem asupra oricui va adăuga sau va scoate ceva din Cuvântul lui Dumnezeu (Apoc. 22:18). Din acest motiv doctrina Trinităţii, care a fost formulată abia în secolul al V-lea, trebuie să fie considerată ca fiind “cuvântul omului” nicidecum “Cuvântul lui Dumnezeu”.

Iar Isus s-a rugat pentru noi, spunând “Sfinţeşte-i prin adevărul Tău: Cuvântul Tău este adevărul” (Ioan 17:17)